Am fost şi eu astă vară peste ocean. Aş putea rezuma pe scurt următoarele:
Dacă vrei distracţie şi plaje, plimbări cu scuterul pe ocean, multe
fete cu ţâţe mari de la 14 ani - alege statul Florida. Dacă vrei să
faci bani la maxim, ţinteşte înspre centru-nord. De ce? Deoarece
majoritatea studenţilor aleg oraşe de pe lângă ocean, în speţă Florida.
Eu personal mi-am dorit să văd Miami şi viaţa din această regiune – muzică latino, marijuana, etc.
Pentru mine prioritar era să-mi perfecţionez vorbirea orală a limbii
engleze şi să văd locuri deosebit de frumoase, ceva nou şi exotic.
Pentru mine subiectul banilor era pe planul doi, dar şi-aşa am rămas
satisfăcut, în minus nu am ieşit . Dacă e să calculez care e câştigul
curat adus acasă pentru 3 luni pline de muncă (aproximativ o lună nu am
lucrat, m-am distrat ),
excluzând banii pentru deplasare, dar inclusiv cu laptop, digital
camera, haine ~ $3300 (la un job stabil) + tre’ să mai recuperez taxe
vreo $360. Nu mă limitam la mâncare sau ceva băuturi, vedeam ceva ce
îmi place, îmi luam, nu economiseam. Pentru mine a locui lângă ocean a
fost ceva unbelievable, o experienţă ce a durat timp de 4 luni. A fost
total amazing! Piscina în mini-cartierul nostru de est-europeni, bere
ieftină, muzică până dimineaţa.
La mine în oraş, Destin (North Florida) a fost problematic cu găsirea
unui second job, dar mulţi nici nu se gândeau la asta, de aia şi-au
ales destinaţia lângă ocean, principalul era de aţi răscumpăra
programul şi să ai un job uşor. Orăşelul a fost practic inundat de
moldoveni, bulgari, ucraineni, ruşi, turci, români. Iniţial am lucrat
la un water park (cca 1 lună) cu $8/oră. Am renunţat la acest job
deoarece dădeau doar 32 ore pe săptămână şi plus la asta - era un busy
practic în fiece zi, 4-6 mii de customeri. Am găsit un gas-station,
unde o băbuţă era manager şi din prima zi am început să lucrez în
calitate de cashier cu $9/oră + stuff for free (ţigări, ciocolate,
bături de toate tipurile). Lucram 8 ore pe zi, 5 zile lucrătoare.
Deseori avem câte vreo 8 ore overtime per week ($13,5/oră). Când era
nevoie de ajutor la o altă benzinărie, mănagerul cu Mustang-ul mă ducea
să îmi fac overtime Mi-a promis că dacă vin la anul, voi avea post de muncă garantat.
Aveam şi harta Europei tot timpul cu mine, deoarece mulţi mă
întrebau de unde sunt. Iniţial, primele 2 săptămâni spuneam că sunt din
România, ca să nu mai explic despre Moldova. După ce am găsit harta,
explicam de unde sunt şi le arătam pe hartă
- Hey Russ, Where you from?
- I’m from Moldova, Europe - between Romania and Ukraine.
- Hmmm… and what language do you speak? Moldovian?
- No, romanian. ’cause Moldova was a part of Romania… Soviet Union (Russia) occupied… tralalala…
[…] şi rezumam ocupaţia URSS-ului =))
Dacă vedeai băieţi la ocean în slipi sau fete în bikini, să ştii că erau est europeni
Pe housing dădeam $250/lună. Locuiam cu 7 moldoveni într-o casă
cu 2 etaje (2 duşuri, numai că un frigider aveam şi în permanenţă era
lipsă de spaţiu :lol, iar în jur îi aveam ca vecini pe fraţii noştri est-europeni bulgari şi cei ruşi de peste Volgă .
Acolo practic toţi studenţii erau cool, nici un fel de probleme sau
chestii stupide, dar ţărănaşii moldoveni rămân derbedei oriunde ar fi,
cu expresii tâmpite şi idei mai bune, de genul – Vy ne znaete gde zdesi
mojno sneati teolok, hîhîhîhî (cu accent de ţară). Astfel de tipi mă
străduiam să îi ignor, să nu am nimic în comun (bine că la serviciu nu
am avut aşa pesoane). Aşa oameni lucrau pentru $6/oră la făcut gogoaşe.
Moldovencele erau alese la sprânceană, cele mai sux din Moldova. De la
început îmi plăceau frazele lor – „Eu am prieten în Moldova”. Peste
câteva săptămâni buca la bătaie turcilor de ieşea fum
Ce făceam eu la serviciu, dar mai ales când lucram „în duet” cu
moldoveni sau ucraineni. O situaţie standardă – 2 scăunele lângă
casierie, laptopul care rulează un film descărcat de pe vreun tracker
şi chips-uri cu vreo bătură nealcoolică. După servici – la ocean sau
piscină. Acasă frumuşel la bucătărie îmi făceam nişte salată şi pasta
cu diverse sosuri. Cumpăram cu camarazii de soartă un pepene verde de
3$ care avea vreo 6-7 Kg (dacă vedeţi persoane care aleg cel mai mare
pepene, să ştiţi că ăia sunt moldoveni ).
La sfârşitul fiecărei săptămâni era organizată o petrecere, la care 95%
erau est-europeni, bere peste măsură, bulgăroaice care dansează după
muzică naţională (gen manele), bătăi între turci şi bulgari, sheriff-ul
la 2 de noapte, zona închisă complet pe câteva ore, boxe sparte de
atâta muzică
Pe la vreo 6 dimineaţa ajungeam şi acasă. În paralel cu job-ul de la
gas-station aveam şi training ca server la un Seafood House. Lucram
câteodată şi la restaurant când era nevoie (1 dată pe săptămână),
pentru 5 ore aveam ~$80 cash + sariu $3,5/oră. Dar câteodată lucram şi
ca mover - $20/oră cash. La restaurant tot îmi era uşor, acolo lucrau
practic doar români, şi mă ajutau în toate . Ce îmi plăcea mie în
WallMart (Metrou civilizat) erau gogoaşele şi toate tipurile de
jeleuri…brrrr… în general toate dulciurile… dădeam în total pe toate
vreo $2-3 dar mâncam pe săturate câteva zile, nu ca în Moldova, am
intrat într-un market din apropiere şi am dat 15 lei (~$1,25) pentru 3
bucăţele de Napoleon, care nici nu era gustos!!! Sucul de 1L cca 12-15
lei, roşii 15-20 lei, piersici 35 lei, porumb – 4 lei o bucată, tâmpiţi
tare moldovenii. În USA dădeam 1$ şi luam 10 bucăţi, roşiile $1-2.
Aceasta ne mai vorbind de faptul că în state aveam un salariu de 10 ori
mai mare decât un simplu muncitor de rând din Moldova (agricultori,
profesori).
Drumu’
În aeorportul de la Kiev jucam cărţi şi mâncam plăcinte de casă cu o
gaşcă de moldoveni =)) La Paris când am ajuns, deja ne-am despărţit,
fiecare avea destinaţii diferite, alte oraşe. Când am aterizat în
Miami, parcă eram un pui rătăcit, nimic nu ştiam. Agenţia mea dragă
nici nu mi-a explicat cum să ajung din Miami în Destin – „Vei lua
autobuzul direct de la aeroport şi gata”. Am avut noroc că am dat de un
rus stabilit în Miami de vreo 20 ani, dânsul mi-a explicat de unde să
iau autobuzul. A venit autobuzul (pe care l-am aşteptat vreo 6 ore),
vreau să mă urc, negrul îmi cere biletul, eu îi întind bani şi-l întreb
cât face până în oraşul meu. Şoferul nici în ruptul capului nu vroia să
mă ia, cerea biletul, la urma urmei m-a luat până la staţia de autobuz
de unde am procurat un bilet la GreyHound. Am crezut că nu mai ajung
până la destinaţie, câte autobuze am schimbat şi mai ales că americanii
cam nu mă înţelegeau ce vreau de la ei şi nici eu mai bine pe dânşii
))). Un american din autobuz m-a întrebat de unde sunt şi unde mă duc.
Când i-am zis că sunt pentru prima dată în USA şi m-am pornit pe
drumuri, el a zis – „Oh, shit, U are crazy man, really crazy!”
În timpul celor 19 ore de călătorie cu autobuzul, americanul m-a
ajutat, îmi arăta care e autobuzul nostru, etc. Ajuns la oraşul din
imediata apropiere a destinaţiei mele, nu ştiam cum să ajung unde îmi
trebuie; o băbuţă a auzit că întrebam dacă este vreun autobuz până unde
îmi trebuie şi a rugat o fată străină să mă ia cu maşina, ea a zis -
ok. Fata mi-a zis să mă duc în gară şi să aştept acolo, că ea va veni
după mine când va sosi maşina după dânsa. Trece juma’ de oră, credeam
că a şters-o din gară, numai vreau să ies din gară, o văd. Îmi zice să
merg, căci e timpul plecării, am urcat într-un Dodge mort aproape,
şoferul beat şi cu ţigara în bot, am trecut câteva poduri peste ocean,
era cool .
M-a dus până la serviciu, am intrat în office la manager, nu e. Va fi
cică mâine. Ce mai aveam de făcut în afară să mă duc la hotel, am dat
$100/noapte. Nici nu am reuşit să văd ce au prin hotel, am făcut duş şi
îndată am adormit, am fost trezit la 11 dimineaţa că trebuia să
eliberez odaia. Am ajuns deja la serviciu, mi-au oferit cazare în Ft.
Walton Beach (15 m de ocean). Umblam la bibliotecă ca să stau pe net ))
Apoi m-am „ridicat” şi mi-am luat bicicletă cu $25 de la o tailandeză.
Sfaturi generale
Dacă aţi venit în USA prin intermediul unui sponsor şi nu sunteţi
satisfăcut de condiţiile oferite, sau aveţi o variantă mai bună. Nu
ezitaţi să părăsiţi locul de muncă, nu ascultaţi minciuni, de tipul -
anulării vizei şi ameninţări pe mail despre deportare în decurs de 72
ore. Să nu uitaţi niciodată, că Guvernul Statelor Unite va acordat viză
legală (4+1 = aveţi posiblitatea de a munci 4 luni şi 1 lună de a
călători, dar nu obligaţie de a munci, poate Dvs. vreţi doar să
călătoriţi), nu sunteţi obligaţi să munciţi într-un loc neconvenabil.
Aveţi libera alegere. Dar cel mai bine, înainte de a pleca de la
serviciul ales în Moldova, scrieţi un mail către sponsorul Dvs. ce ar
conţine adresa noul post de muncă şi atunci 100% că totul va fi bine şi
fără ameninţări.
Atunci când vă angajaţi la un post de muncă, niciodată nu lăsaţi
numărul de telefon, dar întrebaţi când aţi putea reveni şi aflaţi
rezultatul (de obicei angajatorii nu se obosesc să dea sunete, în caz
că au multe cereri de angajare). Având o zi liberă, completaţi în toate
locurile posibile application-uri de angajare, iar apoi reveniţi cât
mai des şi întrebaţi referitor la rezultat. Plecaţi în USA cât mai
repede posibil, din luna Mai, căci apoi cu greu veţi găsi locuri de
muncă libere. Social Security Number – Nu ascultaţi prostiile
agenţiilor din Moldova, că este necesar de a aştepta 7-10 zile de la
sosirea Dvs. în USA. Ar trebui să vă duceţi la orice SSN Office câte
mai curând posibil, chiar şi a doua zi, căci de SSN depinde angajarea
Dvs. la un post de muncă.
Stereotipe sparte
În Moldova auzeam că americancele sunt grase şi urâte. Da, sunt multe
grase şi urâte, dar în acelaşi timp nu ar trebui să uităm câte milioane
de oameni are USA şi câte Moldova
Dar în acelaşi timp, când intra vreo americanca la gas-station,
indiferent de vârstă. O voce frumoasă, cultural, frumos şi zâmbind,
îmbrăcată super, îngrijită, vopsită fin, nişte ţâţe şi fund
(ceea ce rar întâlneşti la noi. Noi aveam multe fete drăguţe (standard
şi nimic deosebit), dar nu deosebite, în adevăratul sens al
cuvântului). Femeile care aveau vreo 35 ani în general rupeau, aveau
grijă de dânsele din toate punctele de vedere şi era foarte interesant
de discutat cu aşa persoane, multe chestii ce nu ai putea discuta cu
vreo moldoveancă pe care o cunoşti de foarte puţin timp. Femeile
americane sunt mai simple, comunicative şi interesante decât cele din
[…]. Chiar dacă veneam la serviciu fără poftă de muncă, în decurs de
juma’ de oră mă împrospătam; aşa-s americanii, veseli, comunicativi,
sociabili şi fără discriminare faţă de studenţii W&T.
În USA, dispare chestiunea naţionalităţii, noi toţi vorbeam între noi
în engleză, câteodată şi nu ştiam cine şi de unde este – Bulgaria,
Turcia. Toţi eram o comunitate, indiferent unde întâlneai persoana, pe
stradă sau la serviciu (de unde eşti, unde munceşti, etc.). Prin
simplul fapt că eram veniţi prin W&T - ne simţeam la fel, aceeaşi
oameni.
Mulţi spuneau, dacă americanii primesc mai mult ca noi, şi preţurile ar trebui să fie mai înalte.
Preţurile la foarte multe produse erau la acelaşi nivel ca la noi, în
unele cazuri chiar mai ieftin, ne mai vorbind de electronică.
Forma de salut standardă:
1)
Î: Hey
R: Hey!
2)
Î: What’s goin’ on?
R:What’s Up
3)
Î: How are you doin’ today?
R: How are you.
4)
Î: Something new?
R: All right
După răspuns se termină fraza de salut se începe cu totul un alt subiect.
Forma de salut standardă:
1)
Î: Hey
R: Hey!
2)
Î: What’s goin’ on?
R:What’s Up
3)
Î: How are you doin’ today?
R: How are you.
4)
Î: Something new?
R: All right
După răspuns se termină fraza de salut se începe cu totul un alt subiect.
Cu ce am plecat în USA? Cu o geantă de 2,4 Kg. Ce aveam în ea? 3
cămăşi de vară, pantaloni de vară , un pulover de toamnă şi chestii de
igienă. Cu cât am venit? 2 Valize la bagaj de – 23Kg şi 12Kg şi vreo
10Kg pe umeri. Hainele cu care am venit îmbrăcat în USA şi cele avute
ca bagaj, le-am lăsat în USA ca amintire . Plus la asta am mai lăsat farfurii, păhare, linguri, ştergare, etc… foarte multe chestii… deoarece nu aveam spaţiu.
Anul acesta voi face la fel, mă voi duce în general fără bagaj o sacoşă mică şi înainte!
Acasă
Ajungând la Kiev, deodată se simte putoarea URSS-ului, cozi
interminabile la ghişeele de înregistrare, vameşi care se leagă de
orice fleac, numai să te scurgă de cât mai mult cash. Păşind pe
pământul Chişinăului am văzut bunătatea pământului moldav, oameni care
se gândesc doar să amăgească pe cineva sau să câştige ceva necinstit,
babe cu sacoşe murdare, flăcăi cu expresii – Şi way!. Un taxi de la
Gara de Nord până la Ciocana (maxim 7-8 minute pe drum) mă costa 100
Lei. Am mai întrebat câţiva taximetrişti, şi am găsit cel mai ieftin 40
lei + 5 lei pentru bagaj.
După ce am fost în USA, lumea mi se pare aşa de mică, iar Chişinăul în
general un sătuc care are 2-3 localuri cu preţuri turbate iar în rest
nimic
Cât am mers pe drum?
Destin-Miami – 19 ore
Aşteptare în aeroport – 4 ore
Miami – Paris – 16 ore
Aşteptare în aeroport – 2 ore
Paris - Kiev – 4 ore
Kiev „Borispol” (înregistrea şi cearta cu vameşii) – 2 ore
Aşteptare autobuz până la Chişinău – 5 ore
Kiev – Chişinău – 12 ore
Total: 64 ore
La anul mă duc prin Chişinău, Kiev sux! Mai bine dau pentru bilet vreo $150 mai mult.
Concluzii
Dacă vă întrebaţi – „Merită să-mi petrec vacanţa în USA?”. Răspunsul
este – Merită 100%. Doar pentru simplu fapt că scapi de rutină şi mai
vezi o altă lume, capeţi o experienţă unică. Devii mai liber în
gândire, îţi e indiferent de foarte multe chestii din Moldova, nu
atragi atenţia la mutre ucise şi păreri anormale, îţi vezi de-ale tale
(cel puţin în cazul meu).
Просмотров: 992 |
Добавил: americano
| Рейтинг: 4.0/1 |